joi, februarie 12, 2026

Știrile din lumea ta!

Drona descoperită luni în stațiunea Mamaia ar putea aparține forțelor participante la exercițiul Dynamic Front, anunță MApN

Ministerul Apărării Naționale a transmis miercuri precizări după descoperirea, luni seară, a unor resturi de dronă pe plaja din stațiunea Mamaia, în apropierea unui hotel.

Potrivit MApN, fragmentele ar putea proveni de la o țintă aeriană distrusă în timpul exercițiului multinațional „Dynamic Front”, desfășurat recent în poligonul Capu Midia. Reprezentanții ministerului au explicat că, în perioada 2–6 februarie, au avut loc trageri de luptă asupra unor ținte aeriene de unică folosință, lansate de la suprafața apei, folosind sisteme MLRS din dotarea forțelor armate ale Germaniei, Franței, Italiei și Statelor Unite.

Conform sursei citate, toate țintele – drone fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeței maritime din sectorul poligonului. Oficialii MApN menționează însă că există posibilitatea ca fragmente ale acestor ținte aeriene să fi fost aduse la mal de valuri.

Resturile de dronă au fost descoperite luni seară, iar la fața locului au intervenit echipe din cadrul SRI, MApN, ISU și Poliției. Cazul este cercetat sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal