Constanța intră, de astăzi, în harta națională a „Lunii Sculptorilor Români”, ediție dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Timp de o lună, până pe 19 martie, în fața Muzeul de Artă Constanţa va putea fi admirată sculptura monumentală „Puiul de înger”, semnată de Aurel Vlad, o prezență puternică, care nu doar ocupă un spațiu, ci îl transformă.
Evenimentul, inițiat de Ateneul Național din Iași și desfășurat sub patronajul Comisia Națională a României pentru UNESCO, aduce sculptura în prim-plan, dincolo de sălile clasice de expoziție. În acest an aniversar, manifestările se extind la nivel național, iar Constanța devine una dintre scenele importante ale celebrării.
„Menirea artei lui Aurel Vlad este de a ne duce mai aproape unii de alții, de a crea un spațiu spiritual”, spune Lelia Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanța despre această creație. Iar „Puiul de înger” face exact asta: provoacă, emoționează, obligă la reflecție.







