Alertă pe Aeroportul Henri Coandă! O aeronavă cu 180 de pasageri la bord este așteptată să revină de urgență la sol după activarea unui senzor de presurizare

O aeronavă care ar fi trebuit să zboare pe ruta București–Hurghada, în Egipt, a fost nevoită să revină pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, duminică seară, după ce la bord a fost semnalată activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Sănătății, comandantul aeronavei a decis întoarcerea la București, conform procedurilor standard de siguranță. Înainte de aterizare, avionul a survolat zona aeroportului pentru reducerea greutății, manevră estimată să dureze aproximativ o oră.

La bord se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost notificat și a activat planul de intervenție preventivă la nivelul aeroportului.

La fața locului au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, echipaje de salvatori, patru echipaje SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat convocarea unei celule de criză la nivelul ministerului, cu participarea principalelor spitale de urgență din Capitală. Printre unitățile medicale implicate se numără Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„Suntem în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență, stațiile UPU/SMURD și toate structurile implicate. Rămânem în alertă până la aterizarea în condiții optime a aeronavei”, a transmis ministrul.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat că măsurile au caracter strict preventiv și vizează asigurarea unui răspuns rapid în cazul unei eventuale situații medicale sau tehnice. Autoritățile subliniază că siguranța pasagerilor și a echipajului reprezintă prioritatea absolută, iar situația este monitorizată în permanență.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal