Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat sâmbătă că recomandarea autorităților române pentru cetățenii aflați în Iran și Israel este să rămână la adăpost, în contextul escaladării conflictului din regiune.
Declarațiile au fost făcute la postul de televiziune Digi24, după ce Israelul și Statele Unite au lansat un atac asupra Iranului, iar președintele american Donald Trump a confirmat declanșarea unei campanii militare majore. Ulterior, Iranul a răspuns cu atacuri asupra teritoriului israelian.
„În acest moment, recomandarea MAE atât pentru românii din Iran, cât și pentru cei din Israel este să stea la adăpost, cu provizii suficiente. De altfel, Israelul tocmai a emis o alertă care recomandă același lucru”, a afirmat ministrul.
Șefa diplomației române a precizat că a fost aprobată retragerea personalului diplomatic neesențial, respectiv personalul administrativ și familiile acestora.
„Noi am aprobat retragerea personalului diplomatic neesențial, asta se referă la personalul administrativ și familiile, copiii. Personalul diplomatic însă este foarte important pentru cetățenii României să știe că există echipă pentru asistență consulară în acest moment, atât în Iran, cât și în Israel. Doamna ambasador Grecu, doamna ambasador Ioanid sunt de asemenea prezente și alături de comunitatea de români”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul a reamintit că, încă de la jumătatea lunii ianuarie, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe a fost activată o celulă de coordonare pentru gestionarea situației.
Întrebată câți români au solicitat sprijin pentru evacuare sau asistență, Oana Țoiu a spus că numărul este, până în prezent, sub estimările autorităților.
Potrivit acesteia, în Iran sunt numeroase familii care au ales să rămână pe teritoriul țării, în ciuda recomandărilor ferme transmise de MAE. În Israel, numărul solicitărilor adresate ambasadei și consulatului este deocamdată redus, însă autoritățile se așteaptă la o creștere a acestora.
Ministrul a făcut apel la cetățenii români să mențină legătura cu misiunile diplomatice și să contacteze ambasadele pentru informații și sprijin.
În condițiile în care spațiul aerian este închis atât în Iran, cât și în Israel, eventualele evacuări ar putea fi realizate pe rute alternative, în funcție de evoluția situației de securitate din regiune.






