Un bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Constanța a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând un autoturism deși nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc în data de 30 martie, în jurul orei 16:15, pe strada Tulcei. Polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră l-au oprit în trafic pe bărbat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în urma recoltării probelor biologice, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 2,81 mg/l alcool pur în sânge. Verificările efectuate de oamenii legii au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că acesta mai este cercetat într-un alt dosar pentru fapte similare, comise în luna februarie 2026.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, el urmează să fie prezentat procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive.







