Confiscări uriașe: ANAF a ridicat aproape 71 de milioane de lei și peste 20 kg de aur de la două societăți comerciale

Inspectorii antifraudă au confiscat aproape 69 de milioane de lei de la o casă de schimb valutar și peste 20 de kilograme de aur de la o casă de amanet, în urma unor controale care au scos la iveală mai multe nereguli.

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au dispus confiscarea sumei de 68,93 milioane de lei de la o societate care opera mai multe case de schimb valutar.

Potrivit autorităților, firma a continuat să efectueze operațiuni de schimb valutar chiar și după ce autorizația de funcționare i-a fost revocată, în luna februarie, din cauza datoriilor fiscale și a situației juridice a administratorului.

În perioada de după retragerea autorizației, societatea a realizat tranzacții în valoare totală de aproape 69 de milioane de lei. Pentru aceste sume a fost dispusă confiscarea.

Pentru aplicarea măsurii, inspectorii au ridicat toate sumele în lei și valută găsite în cele nouă puncte de lucru ale firmei.

Într-o altă acțiune, desfășurată la o casă de amanet, inspectorii antifraudă au confiscat aproximativ 22 de kilograme de aur, evaluate la peste 8,5 milioane de lei.

De asemenea, a fost ridicată și suma de 1,37 milioane de lei, provenită din vânzarea unor lingouri de aur.

Verificările au arătat că societatea nu respecta regulile privind evidența tranzacțiilor și a stocurilor, dar nici legislația în vigoare pentru comercializarea metalelor prețioase.

Firma a fost sancționată și cu o amendă de 10.000 de lei.

Autoritățile precizează că societatea a fost selectată pentru control în urma unei analize de risc, în cadrul unei acțiuni mai ample care vizează domeniul metalelor prețioase și al serviciilor conexe.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal