Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui incident petrecut în stațiunea Mamaia.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii Secției de Poliție Mamaia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat cercetări într-un dosar penal care vizează comiterea celor două infracțiuni.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în data de 26 iunie, bărbatul ar fi agresat fizic, în fața unui hotel din Mamaia, o tânără de 25 de ani, cu care ar fi avut o relație.
În urma evaluării riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent pentru viața, integritatea fizică sau libertatea victimei. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care agresorul este obligat să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de femeie. Victima a refuzat monitorizarea electronică.
Pe 27 iunie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat procurorului de caz. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar cercetările în acest caz continuă sub supravegherea procurorilor.






