CSAT a aprobat participarea a peste 5.300 de militari români la misiuni externe în 2027

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, în ședința de luni, forțele armate pe care România le poate pune la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații internaționale în anul 2027. Potrivit deciziei, Armata României va avea un efectiv de 5.358 de militari și civili pregătiți pentru astfel de misiuni.

Dintre aceștia, 2.786 de militari vor fi dislocați în misiuni externe, 1.801 vor rămâne în țară în stare de alertă, putând fi mobilizați la ordin, iar alți 771 vor face parte din forțele destinate unor eventuale misiuni ce ar putea fi asumate ulterior.

Și Ministerul Afacerilor Interne va contribui la misiunile internaționale din 2027 cu un efectiv de 2.604 militari și polițiști. Dintre aceștia, 39 vor participa efectiv la operații în afara țării, iar 2.565 vor rămâne în rezervă, pe teritoriul României, pregătiți pentru o eventuală dislocare.

În cadrul aceleiași ședințe, Ministerul Apărării Naționale a solicitat suplimentarea contribuției României la gruparea navală Mine Countermeasures Black Sea Task Group (MCM BLACK SEA), în vederea preluării comenzii acesteia în anul 2027.

Inițiativa, lansată în ianuarie 2024 de România, Turcia și Bulgaria, are ca obiectiv principal asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră, prin desfășurarea de operațiuni de deminare și protejarea infrastructurii submarine critice. Potrivit CSAT, proiectul reprezintă un element strategic important pentru securitatea regională și pentru libertatea de navigație în Marea Neagră.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal