Furtuna a făcut ravagii în Dâmbovița. O persoană a fost rănită după ce acoperișul unui bloc s-a prăbușit în Târgoviște

Fenomenele meteorologice extreme au provocat momente de panică, luni după-amiază, în județul Dâmbovița. În municipiul Târgoviște și în comuna Răzvad, rafalele puternice de vânt au smuls acoperișuri, au doborât copaci și stâlpi de electricitate, iar pompierii au fost mobilizați pentru a limita efectele furtunii.

Cel mai grav incident s-a produs pe strada Independenței din Târgoviște, unde acoperișul unui bloc a fost smuls de vânt și s-a prăbușit pe carosabil. O persoană aflată în zonă a fost surprinsă sub elementele desprinse ale construcției. Martorii au trăit clipe de groază și au alertat imediat autoritățile.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița au intervenit de urgență și au reușit să extragă victima în stare de conștiență. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Intervențiile salvatorilor au continuat și în alte zone ale municipiului, unde au îndepărtat mai multe elemente de acoperiș desprinse de vânt, iar pe alte străzi pompierii au degajat copacii căzuți pe carosabil.

Probleme au fost semnalate și pe Calea Ploiești, unde vântul puternic a doborât un stâlp și mai mulți arbori. În comuna Răzvad, rafalele au culcat la pământ copaci și stâlpi, afectând circulația și punând în pericol participanții la trafic.

Reprezentanții ISU Dâmbovița anunță că misiunile sunt în desfășurare, iar echipajele rămân în teren pentru a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea populației.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să urmărească avertizările meteorologice, să evite deplasările în zonele afectate și să nu se adăpostească sub copaci, stâlpi sau panouri publicitare în timpul furtunilor. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu atingă cablurile electrice căzute la pământ și să sune la 112 dacă viața sau bunurile le sunt puse în pericol.

Pompierii dâmbovițeni continuă să monitorizeze situația și intervin pentru înlăturarea efectelor produse de vremea severă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal