Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că formațiunea va începe procedurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe fondul blocajului politic privind desemnarea unui nou prim-ministru.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Simion a transmis că AUR va iniția demersurile de suspendare a șefului statului și i-a solicitat acestuia să desemneze un premier în cursul acestei săptămâni, invocând obligațiile prevăzute de Constituție.
Totodată, liderul AUR a precizat că în urma ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere al partidului, programată pentru marți și miercuri, vor fi prezentate noi decizii și măsuri politice.
Anunțul vine după ce președintele Nicușor Dan a declarat că negocierile pentru formarea noului Guvern se confruntă cu un nou blocaj. În acest context, AUR a reiterat solicitarea de a face parte din viitoarea coaliție guvernamentală, susținând că aceasta reprezintă soluția pentru depășirea crizei politice.
Anterior, George Simion a afirmat că, în cazul în care președintele nu va desemna un premier și nu va ține cont de solicitările formațiunii, suspendarea acestuia ar deveni o opțiune politică.
La rândul său, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că un eventual demers de suspendare ar trebui să beneficieze și de sprijinul altor partide parlamentare.






