Consilierii locali revin în sală. Prima ședință cu prezență fizică după o lungă perioadă

Consilierii locali municipali sunt convocați marți, 30 iunie, de la ora 14:00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, pentru ședința ordinară a lunii iunie. Este prima ședință desfășurată cu prezență fizică după o perioadă îndelungată în care reuniunile Consiliului Local au avut loc în format online.

Pe ordinea de zi se află 41 de puncte, care vizează, printre altele, bugetele și rapoartele societăților din subordinea municipalității, proiecte de investiții, urbanism, patrimoniu, transport public și administrație.

Ordinea de zi, integral:

  1. Aprobarea procesului verbal al ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanța din data de 11.05.2026;
  2. Aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Constanța din data de 28.05.2026;
  3. Proiect de hotărâre nr. 206/2026 privind aprobarea Raportului asupra activității de administrare desfășurată de Consiliul de administrație al societății PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L. pentru anul 2025 și a Raportului anual al Comitetului de Nominalizare și Remunerare privind remunerațiile și alte avantaje acordate administratorilor și directorilor societății PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L.;
  4. Proiect de hotărâre nr. 207/2026 privind aprobarea menținerii în cadrul societății PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L. a dividendelor aferente anului 2025 cuvenite Municipiului Constanța, prin majorarea capitalului social, în scopul consolidării capacității financiare și operaționale a societății;
  5. Proiect de hotărâre nr. 201/2026 privind repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2025 al societății PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL S.R.L., în sumă de 3.190.589 lei;
  6. Proiect de hotărâre nr. 195/2026 privind repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2025 al societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L., în sumă de 1.987.530,66 lei;
  7. Proiect de hotărâre nr. 190/2026 privind acordul de numire a persoanelor propuse să exercite controlul financiar preventiv propriu la societatea TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
  8. Proiect de hotărâre nr. 189/2026 privind aprobarea situațiilor financiare încheiate la 31.12.2025 ale societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L.;
  9. Proiect de hotărâre nr. 194/2026 privind aprobarea Raportului asupra activității de administrare desfășurată de Consiliul de administrație al societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. pentru anul 2025 și a Raportului anual al Comitetului de Nominalizare și Remunerare privind remunerațiile și alte avantaje acordate administratorilor și directorilor societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. pentru anul 2025;
  10. Proiect de hotărâre nr. 202/2026 privind aprobarea Bilanțului termoenergetic aferent anului 2025 pentru societatea TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. și a pierderilor aferente sistemului de alimentare cu energie termică din municipiul Constanța;
  11. Proiect de hotărâre nr. 186/2026 privind aprobarea situațiilor financiare ale societății Confort Urban S.R.L. încheiate la 31.12.2025;
  12. Proiect de hotărâre nr. 191/2026 pentru modificarea HCL nr. 275/2025 privind aprobarea unor tarife pentru plata unor servicii de utilități publice și conexe acestora prestate de către societatea Confort Urban S.R.L.;
  13. Proiect de hotărâre nr. 197/2026 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului cu destinație de locuință situat în municipiul Constanța, str. Griviței nr. 37, construcția C2, parter, ap. 2;
  14. Proiect de hotărâre nr. 196/2026 privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului cu destinație de locuință situat în municipiul Constanța, str. Păcii nr. 3;
  15. Proiect de hotărâre nr. 208/2026 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 al societății CT BUS S.A.;
  16. Proiect de hotărâre nr. 203/2026 privind aprobarea Raportului asupra activității de administrare desfășurată de Consiliul de administrație al societății CT BUS S.A. pentru semestrul II al anului 2025;
  17. Proiect de hotărâre nr. 219/2026 pentru modificarea HCL nr. 345/2023 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, Normele Financiare, Organigrama, Statul de funcții și Grila de salarizare ale Clubului Sportiv Municipal Constanța;
  18. Proiect de hotărâre nr. 222/2026 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța;
  19. Proiect de hotărâre nr. 181/2026 privind aprobarea vânzării prin licitație publică a unui teren situat pe strada Mărgăret nr. 21;
  20. Proiect de hotărâre nr. 213/2026 pentru modificarea HCL nr. 19/2026 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța;
  21. Proiect de hotărâre nr. 187/2026 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala nr. 29, Constanța”;
  22. Proiect de hotărâre nr. 188/2026 pentru modificarea și completarea HCL nr. 379/2024 privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 30 «Gheorghe Țițeica» Constanța”;
  23. Proiect de hotărâre nr. 185/2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare între U.A.T. Municipiul Constanța, U.A.T. Județul Constanța/Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” pentru organizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”;
  24. Proiect de hotărâre nr. 209/2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Constanța, Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat Constanța în vederea susținerii, organizării și promovării stagiunii teatrale 2026-2027;
  25. Proiect de hotărâre nr. 184/2026 privind aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol pentru anul 2026;
  26. Proiect de hotărâre nr. 210/2026 privind aprobarea acordării sumei de 500.000 lei, cu titlul de contribuție financiară către Fundația „Pontica”;
  27. Proiect de hotărâre nr. 182/2026 privind aprobarea numărului maxim de autovehicule necesare desfășurării activităților proprii și activităților specifice la nivelul Primăriei municipiului Constanța;
  28. Proiect de hotărâre nr. 183/2026 privind aprobarea cotei maxime de consum lunar de carburanți pentru autovehiculele și utilajele de deservire ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța;
  29. Proiect de hotărâre nr. 199/2026 privind aprobarea trecerii din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța a imobilului-teren situat în municipiul Constanța, localitatea Mamaia, zona Hotel Mamaia;
  30. Proiect de hotărâre nr. 192/2026 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța;
  31. Proiect de hotărâre nr. 198/2026 privind revocarea dreptului de folosință gratuită a Asociației de dezvoltare intercomunitară „Zona Metropolitană Constanța” asupra unui imobil situat pe bulevardul Ferdinand nr. 97;
  32. Proiect de hotărâre nr. 214/2026 pentru modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;
  33. Proiect de hotărâre nr. 220/2026 privind aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul privat al municipiului Constanța, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării unor bunuri care aparțin municipiului Constanța;
  34. Proiect de hotărâre nr. 215/2026 privind aprobarea propunerii de schimbare a destinației imobilului „Bazin de înot descoperit” situat în municipiul Constanța, str. Căpitan Dobrilă Eugeniu nr. 6;
  35. Proiect de hotărâre nr. 200/2026 privind aprobarea actului adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța;
  36. Proiect de hotărâre nr. 218/2026 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu pentru construire imobil locuințe colective S+P+1-2E;
  37. Proiect de hotărâre nr. 221/2026 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru reglementare construcții hale și funcțiuni conexe;
  38. Proiect de hotărâre nr. 217/2026 privind prelungirea valabilității planului urbanistic zonal aprobat prin HCL nr. 178/2023;
  39. Proiect de hotărâre nr. 216/2026 privind numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de administrație al societății CT BUS S.A.;
  40. Proiect de hotărâre nr. 211/2026 privind numirea administratorilor provizorii ai societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
  41. Diverse.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal