SEAS 2026: Încă două reprezentații suplimentare pentru spectacole cerute de public

Interesul publicului pentru spectacolele programate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2026 rămâne foarte ridicat, iar pentru a răspunde cererii spectatorilor, organizatorii continuă să suplimenteze numărul reprezentațiilor în situațiile în care disponibilitatea artiștilor și a spațiilor de joc permite.

Astfel, astăzi, marți, 30 iunie, la ora 17:00, se pun în vânzare biletele pentru două noi reprezentații suplimentare:

  • „CLUB 27”, regia Alex Bogdan, producție a Teatrului Metropolis București – joi, 16 iulie, ora 20:00, Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța (bd. Ferdinand nr. 11)
  • „RĂSCOALA”, regia Dragoș Mușoiu, producție Reactor de Creație și Experiment Cluj – joi, 23 iulie, ora 20:00, Sala Studio BCR a Teatrului de Stat Constanța (str. Ion Lahovari nr. 2A).

Biletele pentru aceste reprezentații suplimentare vor fi puse în vânzare astăzi, marți, 30 iunie, la ora 17:00, online, pe platformele partenere Mystage.ro și Bilet.ro, precum și la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, din Bulevardul Tomis nr. 97.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal