Un cetățean marocan a fost declarat indezirabil în România pentru 10 ani

Curtea de Apel București a dispus, la 1 iulie 2026, declararea ca persoană indezirabilă pentru România, pentru o perioadă de 10 ani, a cetățeanului marocan H.E.M., în urma unei sesizări formulate de Serviciul Român de Informații (SRI).

Potrivit unui comunicat al SRI, hotărârea instanței a fost pronunțată prin decizia nr. 1189, după ce instituția a prezentat informații potrivit cărora bărbatul desfășura activități care, conform legislației în domeniul combaterii terorismului, reprezentau riscuri la adresa securității naționale.

Conform aceleiași surse, cetățeanul marocan s-a stabilit în România în anul 2023 și a intrat în atenția SRI la sfârșitul anului 2025.

Serviciul Român de Informații susține că H.E.M. se afla într-un stadiu avansat al procesului de radicalizare, aflat în etapa pre-acțională, și manifesta simpatii față de organizații teroriste active în Orientul Mijlociu.

Totodată, potrivit SRI, acesta ar fi desfășurat activități de promovare a unor grupări teroriste și a ideologiei acestora, acționând inclusiv ca factor de radicalizare asupra unor persoane aflate pe teritoriul României.

În urma hotărârii Curții de Apel București, cetățeanul marocan a fost declarat indezirabil și nu va mai putea intra pe teritoriul României în următorii 10 ani.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal