Borș de pește de o tonă și cea mai lungă masă pescărească din Constanța, în Portul Tomis

Portul Tomis va găzdui, pe 9 iulie, un eveniment dedicat gastronomiei dobrogene, în cadrul căruia organizatorii își propun să pregătească un borș de pește cu sturion de o tonă și să amenajeze cea mai lungă masă pescărească organizată vreodată în Constanța.

Evenimentul este organizat de restaurantele din Portul Tomis și Asociația Patronală RESTO, în parteneriat cu METRO România, și vine în continuarea acțiunilor dedicate promovării zonei turistice, după organizarea Marșului Luminilor și a Săptămânii Gastronomice Dobrogene.

Prepararea borșului va începe în timpul nopții, într-un ceaun special cu o capacitate de o tonă, sub coordonarea bucătarilor METRO România. Potrivit organizatorilor, preparatul va fi gata pentru a fi servit participanților la ora 11:00, când va începe oficial evenimentul.

În același timp, în jurul Portului Tomis va fi amenajată o masă pescărească de peste 450 de metri, la care sunt așteptate peste 600 de persoane.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar organizatorii îi invită atât pe constănțeni, cât și pe turiști să participe la eveniment.

Președintele Patronatului RESTO, Corina Martin, spune că evenimentul este o continuare firească a Săptămânii Gastronomice Dobrogene.

„Așteptăm constănțenii, turiștii și vizitatorii Constanței și Litoralului românesc la un borș pescăresc, unde am invitat și agențiile de turism care promovează și vând Destinația Litoral România, și la care vom invita și turiști români și străini ce se vor afla în destinație în acea zi.”

Corina Martin afirmă că scopul acestor inițiative este promovarea Portului Turistic Tomis ca destinație de evenimente.

„Prin această inițiativă, ne consolidăm strategia de a stabili și promova zonele de atracție turistică ale orașului Constanța, strategie în care una dintre etape prevede transformarea Portului Turistic Tomis într-una dintre cele mai dinamice destinații de evenimente din România, aducând împreună oameni, povești și experiențe care pun în valoare patrimoniul și cultura Dobrogei.”

Evenimentul „Borșul de o Tonă și Marea Masă Pescărească” va avea loc pe 9 iulie, de la ora 11:00, în Portul Tomis din Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal