Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat vineri că demisionează din funcție, afirmând că nu își mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.
„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec„, a scris prim-ministrul moldovean, pe pagina sa de facebook.
Alexandru Munteanu a mai punctat că va continua să își servească țara „din orice poziție” se va afla.
Munteanu a fost numit prim-ministru al Republicii Moldova în toamna anului 2025, după victoria Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare.




