Riviera Mangalia dă tonul distracției în acest weekend la Neptun Arena Fest. Florian Rus și BIBI urcă pe scenă, iar Festivalul Familiei continuă

Neptun Arena Fest își continuă programul spectaculos și transformă primul weekend din luna iulie într-o adevărată sărbătoare dedicată familiilor, turiștilor și iubitorilor de muzică live. După deschiderea Festivalului Familiei, atmosfera de vacanță continuă în forță în perioada 3–4 iulie, când două dintre cele mai apreciate nume ale muzicii românești vor urca pe scena amplasată în fața Hotelului Neptun.

În fiecare seară, începând cu ora 20:00, publicul este așteptat cu spectacole, activități interactive, parade, concerte și zone de divertisment care transformă Riviera Mangalia într-unul dintre cele mai dinamice puncte de atracție ale litoralului românesc. Iar intrarea este liberă.

PROGRAMUL WEEKENDULUI

Vineri, 3 iulie – Florian Rus

Una dintre cele mai apreciate voci ale noii generații, Florian Rus, ajunge la Neptun Arena Fest pentru un concert live care promite emoție, energie și cele mai cunoscute hituri ale artistului.

Programul serii

20:30 – 21:00 – Anastasia

21:00 – 21:30 – Golden Party – animație pentru copii și familii

21:30 – 22:15 – Concert Florian Rus

22:15 – 23:00 – Alexandru Adrian

23:00 – 23:30 – Disco Summer Hits

Sâmbătă, 4 iulie – BIBI

Weekendul continuă cu una dintre cele mai iubite artiste ale noii generații.

BIBI urcă pe scena Neptun Arena Fest într-un show special, dedicat tuturor celor care vor să trăiască o seară memorabilă pe litoral.

Programul serii

20:30 – 21:00 – Diana Damian

21:00 – 21:30 – Animație pentru copii

21:30 – 22:15 – Concert BIBI

22:15 – 22:35 – Daniel Iordăchioaie

22:35 – 23:10 – Mihai Trăistariu

23:10 – 23:30 – Disco Summer Hits

Distracția continuă în fiecare seară

Pe lângă concertele din weekend, Neptun Arena Fest oferă zilnic activități dedicate întregii familii.

Programul permanent include:

20:00 – 20:30 – animație pentru copii, jocuri interactive și personaje îndrăgite

20:30 – 23:00 – spectacole artistice, concursuri și surprize

23:00 – Disco Summer Hits, petrecere în aer liber

În fiecare miercuri și vineri, înaintea concertelor, publicul poate admira spectaculoasa Paradă cu peste 120 de vehicule, care traversează stațiunile Olimp, Aurora și Neptun înainte de a ajunge la Neptun Arena.

Neptun Arena Fest înseamnă o experiență completă de vacanță. Vizitatorii au la dispoziție zone tematice și atracții pentru toate vârstele:Labirintul Aventurilor Pirate Bay, Laboratorul Magic al Vrăjitorului, Superputerile Corpului Uman, Paradis Land – Natură și Aventură, zone foto, spații de relaxare, food & drinks, peste 20 de comercianți și producători prezenți în fiecare weekend tematic.

În fiecare sfârșit de săptămână, Neptun Arena Fest propune o nouă temă și un nou line-up artistic, printre festivalurile programate numărându-se: Festivalul Dansului. Festivalul Plăcintelor și Merindelor, Festivalul „La Nămol”, Festivalul Înghețatei, Festivalul Artelor și Meșteșugurilor, Festivalul „Vin la Pește”, Nostalgia Fest, Festivalul de Bun Gust.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal