Exponatul lunii iulie la MINAC: Amforă de masă din Tomisul antic

O amforă de masă folosită în ritualurile funerare din anticul Tomis, descoperită în urmă cu zece ani în centrul Constanței, este exponatul lunii iulie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Piesa este una dintre doar trei de acest tip descoperite în România și păstrate într-o stare atât de bună.

Amfora de masă de tip „pergamenian”, veche de peste 2.100 de ani, a fost găsită în timpul cercetărilor arheologice preventive desfășurate în vara anului 2016 pe strada I. G. Duca, în apropierea intersecției cu bulevardul Mamaia. Vasul provine din inventarul unui mormânt de incineraţie datat în anii 168 – 150 a.Chr.

Depunerea lui în mormânt nu pare să fi fost întâmplătoare. În antichitatea greco-romană, vinul ocupa un loc important atât în viaţa cotidiană, cât şi în practicile funerare. Vechii greci considerau consumul de vin drept un semn de civilizaţie deoarece producerea vinului presupunea practicarea agriculturii. Banchetul (symposion) însemna un consum ritualizat al vinului: unul dintre participanţi, de obicei gazda, era symposiarh, adică avea inclusiv dreptul de a stabili cantitatea de băutură pe care o primea fiecare mesean, deoarece beţia nu era îngăduită. Şi tot pentru evitarea excesului, vinul, care în antichitate era mult mai tare decât cel de azi, nu era consumat neîndoit cu apă. Iar pentru amestecarea vinului cu apă, în antichitate se foloseau vase numite cratere sau amfore de masă„, explică reprezentanții MINAC.

Exemplarul a fost depus în mormânt împreună cu un ansamblu de obiecte destinate servirii vinului: trei ulcioare tip lagynos, un bol cu decor în relief şi un polonic din bronz. Este cunoscut din mărturiile scrise păstrate din antichitate obiceiul stingerii tăciunilor rugului funerar cu vin, cheie în care s-ar putea explica prezenţa acestor obiecte laolaltă cu cenuşa celui îngropat acolo.

Amfora impresionează prin eleganţa formei şi rafinamentul decorului realizat în stilul denumit convenţional West Slope. Firnisul negru mat, un înveliş asemănător smalţului, contrastează cu motivele ornamentale executate cu pigment alb şi bej, precum şi cu inciziile fine care lasă să se întrevadă culoarea naturală a ceramicii. Pe gâtul vasului este reprezentată o delicată ghirlandă de iederă, iar pe umăr palmete (ornamente sub forma unor frunze), compoziţia decorativă păstrând armonia caracteristică atelierelor elenistice. Toartele sunt decorate la bază cu mici pastile ceramice evidenţiate prin vopsea albă. În partea inferioară, decorul este completat de un şir de puncte albe şi două linii incizate, care lasă să se întrevadă culoarea naturală, cărămizie, a ceramicii.

Piesa a fost realizată, cel mai probabil, într-un atelier vest-pontic, fapt sugerat de amplasarea motivului ghirlandei de iederă pe gâtului vasului, şi nu pe umăr, aşa cum apare la exemplarele produse în centrele din Pergam, renumite în antichitate pentru ceramica lor.

Valoarea acestei amfore este dată atât de frumuseţea, cât şi de starea ei de conservare. În prezent sunt cunoscute numai trei exemplare de acest tip descoperite pe teritoriul României şi aflate într-o stare de conservare atât de bună: primul provine din necropola tumulară de la Histria, al doilea este piesa prezentată aici, iar al treilea a fost descoperit un an mai târziu, tot la Tomis, în timpul cercetărilor arheologice desfăşurate pe amplasamentul fostului Combinat de Panificaţie Dobrogea.

Presiunea pământului a fragmentat vasul, însă aproape toate fragmentele au putut fi recuperate în timpul cercetării arheologice. Restauratorul Valentina Luiza Ionescu i-a redat forma originală printr-un proces minuţios de curăţare, conservare, asamblare şi completare.

Exponatul lunii iulie 2026 poate fi admirat în format fizic la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, Constanţa, timp de o lună.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal