Dosar penal pentru organizarea ilegală de jocuri de noroc în Costinești

Un bărbat în vârstă de 53 de ani este cercetat penal după ce a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce organiza un joc clandestin de tip „alba-neagra” în stațiunea Costinești.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în noaptea de 17 spre 18 iulie, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 3 Poliție Costinești, împreună cu jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța, au desfășurat o acțiune în urma căreia l-au depistat pe bărbat în timp ce desfășura activități ilegale din domeniul jocurilor de noroc.

În urma verificărilor, oamenii legii au identificat și alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 52 de ani, care ar fi avut rolul de a invita și încuraja turiștii să participe la joc. Aceștia au fost legitimați și conduși la sediul poliției pentru audieri.

Polițiștii continuă cercetările în acest dosar, sub coordonarea procurorului de caz, pentru infracțiunea de organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc, în scopul obținerii unor venituri.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal