Programul Rabla 2026 pentru persoanele fizice demarează astăzi, la ora 10:00, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Din totalul bugetat, de 300 de milioane de lei, 165 milioane de lei sunt pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 120 de milioane lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid şi autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 15 milioane de lei pentru achiziţionarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
AFM precizează că, în cadrul acestui program, nu este permisă finanţarea achiziţiei autovehiculelor alimentate cu motorină, pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul.
Înscrierea în program se realizează online, direct prin aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM.
În cadrul ediţiei din acesta an Rabla, persoanele fizice beneficiază de următoarele ecotichete: 18.500 lei – la achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei – la achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei – la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.




