Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au aplicat aproape 500 de sancțiuni contravenționale și au reținut zeci de permise de conducere în cadrul operațiunii europene ROADPOL – Speed, desfășurate în perioada 13–19 iulie 2026.
Potrivit IPJ Tulcea, acțiunea a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere și combaterea nerespectării regimului legal de viteză, una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor de circulație.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 493 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 394.223,75 lei. Totodată, ca măsură complementară, au fost reținute 36 de permise de conducere, în conformitate cu prevederile legale.
Reprezentanții IPJ Tulcea anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind reducerea riscului rutier prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special a vitezei excesive sau neadaptate condițiilor de drum.
Polițiștii le recomandă șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față, să evite manevrele riscante și să adopte un comportament preventiv și responsabil pe întreaga durată a deplasării.




