Incendiu într-o locuință din Constanța. Un bărbat a fost transportat la spital

Pompierii au intervenit marți dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu din municipiul Constanța.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Constanța, incendiul s-a manifestat într-o cameră în care erau depozitate mai multe bunuri.

Flăcările au fost lichidate, iar în urma incendiului a ars o cameră pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un bărbat, găsit conștient și cooperant, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța.

Cauza izbucnirii incendiului nu a fost comunicată până în acest moment.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal