Incendiu la bordul unei nave aflate în largul Deltei Dunării. Cei 17 membri ai echipajului au fost salvați

Un incendiu izbucnit la bordul navei GAS LISBON, sub pavilion Liberia, a declanșat în noaptea de luni spre marți o amplă intervenție de salvare coordonată de MRCC Constanța (Maritime Rescue Coordination Centre), structură din cadrul Autorității Navale Române.

Alarma a fost primită la ora 00:05, după ce echipajul navei a anunțat că se află în dificultate. Incidentul s-a produs în timp ce nava se afla la aproximativ 14 mile marine de Sfântu Gheorghe. Alerta a fost confirmată atât prin mesaje radio, cât și prin sistemul Cospas-Sarsat.

Imediat după primirea apelului, MRCC Constanța a coordonat operațiunea de salvare, mobilizând navele SAR Apollo și SAR Artemis, aparținând ARSVOM, precum și alte mijloace de intervenție disponibile.

Potrivit Autorității Navale Române, comunicarea directă cu nava s-a desfășurat cu dificultate din cauza distanței, astfel că schimbul de informații a fost realizat prin intermediul unei alte nave aflate în apropiere.

Toți cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță din plutele de salvare și recuperați de nava SAR Apollo.

Trei dintre aceștia, care au suferit răni, au fost transportați în Portul Sulina, unde au fost preluați de echipajele medicale.

Pentru siguranța navigației, a fost emis un aviz către navigatori prin care toate navele din zonă sunt obligate să păstreze o distanță de cel puțin 3 mile marine față de locul în care s-a produs incendiul.

UPDATE: Ulterior, președintele Nicușor Dan a transmis că nava „a fost lovită” în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine de țărmul românesc. Potrivit acestuia, un remorcher a fost trimis în zonă pentru a se asigura că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației.

Șeful statului a precizat că instituțiile competente sunt în alertă și urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul, cauzele și eventualele responsabilități.

Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiului ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a transmis Nicușor Dan.

Potrivit președintelui, nava plecase din portul Alexandria (Egipt) și se îndrepta către portul ucrainean Reni.

Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat oficial cauza producerii incendiului sau a avariei de la bordul navei, iar împrejurările incidentului sunt în curs de investigare.

UPDATE: Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), doi dintre cei trei membri ai echipajului răniți au suferit arsuri pe aproximativ 10-15% din suprafața corpului, iar al treilea prezenta multiple plăgi și hemoragie.

Echipajul navei SAR APOLLO a reușit să evacueze în siguranță toți cei 17 marinari, după ce a lansat la apă două plute de salvare. Cele trei persoane rănite au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

După evacuare, nava SAR APOLLO s-a îndreptat către Portul Sulina. Pentru a reduce timpul de intervenție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a mobilizat o ambarcațiune multirol și un echipaj medical care a preluat răniții și i-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Tulcea. Totodată, medicul coordonator a dispus o joncțiune între echipajele medicale pentru ca transferul victimelor să se desfășoare cât mai rapid.

Potrivit IGSU, incendiul continuă să se manifeste la nivelul suprastructurii navei, care este ancorată. Pentru siguranța navigației, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare tuturor navelor aflate în zonă, recomandând evitarea perimetrului afectat.

Nava GAS LISBON, un tanc petrolier de tip LPG, naviga în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 14 mile marine de localitatea Sfântu Gheorghe. Aceasta plecase din portul Alexandria (Egipt) și se îndrepta către Reni (Ucraina), având la bord peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.

IGSU precizează că, în urma incidentului, nava a suferit avarii majore, iar incendiul a izbucnit la nivelul suprastructurii. Echipajul s-a refugiat în prova navei, fără posibilitatea de a folosi mijloacele proprii de evacuare. După primirea alertei prin MRCC Constanța, autoritățile române au declanșat o operațiune de căutare și salvare, iar legătura cu nava a fost menținută prin intermediul unei nave comerciale aflate în apropiere.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal