Peste 37.300 de candidați sunt așteptați marți la proba scrisă a concursului național de Titularizare, examenul care le poate aduce un post de profesor în învățământul preuniversitar.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 37.385 de candidați au obținut cel puțin nota 5 la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice și pot participa la examen. Dintre aceștia, 7.510 sunt absolvenți ai promoției din acest an.
Proba scrisă începe la ora 9:00 și se va desfășura în 117 centre de concurs din toate județele țării și din București.
Inițial, la concurs s-au înscris peste 41.600 de candidați, însă unii dintre aceștia au depus dosare în mai multe județe, potrivit ministerului.
Examenul durează patru ore, însă timpul poate fi prelungit cu una sau două ore în cazul candidaților cu deficiențe de vedere sau în alte situații speciale, pentru a le fi asigurate șanse egale. În acest an, au fost raportate astfel de situații pentru 44 de candidați din 16 județe și din București.
În cadrul probei scrise sunt evaluate cunoștințele de specialitate și didactica specialității. Subiectele și baremele de corectare pentru cele 112 discipline de concurs vor fi publicate marți, după încheierea examenului, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Cele mai căutate discipline sunt învățământul preșcolar cu predare în limba română, unde s-au înscris peste 8.500 de candidați, învățământul primar, cu peste 6.300 de candidați, educație fizică și sport, limba și literatura română și psihopedagogie specială.
Lucrările vor fi evaluate în format digital, iar primele rezultate vor fi afișate pe 28 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, până la ora 21:00, și pe 29 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 4 august, iar repartizarea pe posturile titularizabile va avea loc în zilele de 5 și 6 august.
Pentru sesizarea eventualelor probleme privind organizarea examenului, Ministerul Educației pune la dispoziție, în ziua probei scrise, între orele 08:00 și 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100.




