Muzeul de Artă Populară din Constanța organizează o școală de vară dedicată cusăturilor tradiționale

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează în perioada 3–9 august prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale”, dedicat tuturor celor pasionați de tradițiile românești, de la copii până la adulți.

Scopul proiectului este familiarizarea participanților cu meșteșugul cusăturilor tradiționale românești. Atelierele vor fi susținute de Daniela Dimancea, meșter popular din Constanța și colaboratoare a Muzeului de Artă Populară, cunoscută pentru participarea la evenimente precum „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, „Ziua Constanței” și „Ziua Dobrogei”, unde realizează demonstrații de lucru.

Activitățile se vor desfășura zilnic, între orele 13:00 și 18:00, pe platoul din fața muzeului, fiind organizate pe grupe de lucru. Participanții vor învăța cum erau decorate, odinioară, piesele de port popular și țesăturile pentru interiorul locuințelor, folosind acul și firele de arnici din bumbac.

Taxa de participare este de 30 de lei pentru fiecare atelier, preț care include toate materialele necesare. La final, participanții își vor putea lua acasă obiectele realizate în cadrul atelierelor.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, pe bază de programare, la numărul de telefon 0241 61 61 33, de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:30.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal