Nava comercială Christiana B, sub pavilion Liberia, avariată în noaptea de joi spre vineri în Marea Neagră, se îndreaptă către unul dintre porturile Constanța sau Varna, unde urmează să fie reparată.
Potrivit Autorității Navale Române (ANR), comandantul navei a transmis că armatorul a decis ca aceasta să ajungă la unul dintre cele două porturi pentru efectuarea verificărilor tehnice și remedierea avariilor.
Reprezentanții ANR au precizat că nu există persoane rănite, iar echipajul nu a mai solicitat evacuarea, astfel că nava își continuă deplasarea spre țărm.
Incidentul s-a produs la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, în Zona Economică Exclusivă a României. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), nava, care transporta cărbuni din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, a suferit o avarie provocată, cel mai probabil, de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine.
Apelul de urgență a fost transmis prin canalul maritim internațional, iar la acel moment exista posibilitatea evacuării echipajului.
În urma solicitării de ajutor, Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a coordonat intervenția și a trimis în zonă navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a efectuat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației.
Autoritatea Navală Română a anunțat că monitorizează în continuare evoluția situației și colaborează cu toate instituțiile implicate.




