MApN: Drona doborâtă de un F-16 românesc a survolat zone locuite, dar nu a pus în pericol obiective strategice

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că drona care a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a survolat zone locuite, însă nu a trecut deasupra orașelor și nu a reprezentat un pericol pentru baze militare sau alte obiective strategice.

Oficialii MApN au confirmat că aparatul de zbor fără pilot a traversat mai multe localități din România, respectiv sate și comune, însă au precizat că numărul exact al acestora urmează să fie stabilit.

Potrivit reprezentanților ministerului, faptul că drona a evoluat deasupra unor zone locuite a influențat decizia de a nu o intercepta imediat. Aceștia au explicat că legislația națională și procedurile NATO impun o evaluare atentă a riscurilor pentru populația aflată la sol înainte de folosirea armamentului.

„De asta am spus că nu s-au întrunit condițiile tehnice pentru a fi doborâtă”, au declarat oficialii MApN, precizând că prevederile Legii nr. 72 și regulile aliate stabilesc criterii stricte pentru astfel de intervenții.

Ministerul Apărării a respins totodată informațiile potrivit cărora drona s-ar fi apropiat de obiective militare importante sau de Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Întrebați dacă aparatul de zbor a ajuns în apropierea bazelor aeriene de la Fetești sau Bobocu, reprezentanții instituției au răspuns că acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, au negat că drona ar fi survolat sau s-ar fi apropiat de centrala nucleară de la Cernavodă.

Oficialii au refuzat să ofere detalii suplimentare despre traseul exact al dronei sau despre proveniența acesteia, invocând caracterul operațional al informațiilor și necesitatea protejării misiunilor militare.

Reprezentanții MApN nu au confirmat nici dacă aparatul de zbor făcea parte dintr-un grup de drone.

În cadrul aceleiași conferințe, oficialii au explicat și schimbarea aeronavelor aflate în misiunea de poliție aeriană. Potrivit acestora, înlocuirea avioanelor Eurofighter Typhoon italiene cu avioane F-16 românești a fost o decizie exclusiv militară, luată pentru a oferi patrulei române o libertate mai mare de acțiune și pentru a permite refacerea resurselor aeronavelor italiene.

MApN a precizat că, în momentul schimbului, ambele patrule se aflau simultan în aer, iar rotația nu a fost determinată de epuizarea resurselor avioanelor italiene, ci de considerente tactice și procedurale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal