25 mai, Ziua internațională a copiilor dispăruți

Ziua internaţională a copiilor dispăruţi este marcată la nivel mondial începând cu anul 1983. Evenimentul coincide cu Ziua naţională a copiilor dispăruţi din SUA, propusă de fostul preşedinte american Ronald Reagan în același an. Data aleasă pentru marcarea zilei nu este deloc întâmplătoare, aducând aminte de faimosul caz al băiatului Etan Kalil Patz, în vârstă de şase ani, declarat dispărut la 25 mai 1979, în Manhattan, New York. Etan Patz nu a fost găsit nici până în zilele noastre, fiind declarat oficial decedat în 2001.

La nivel internațional, principalele acţiuni organizate pe 25 mai aparţin Reţelei Globale a Copiilor Dispăruţi (Global Missing Children’s Network – GMCN), la rândul ei o iniţiativă comună a Centrului Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi şi a Centrului Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi din SUA. Reţeaua GMCN, al cărei principal scop este de a răspândi imagini şi informaţii despre copiii dispăruţi, are 22 de membri, printre care şi România.

În fiecare an, aproximativ 200.000 de copii dispar în Europa. Din cauza lipsei de statistici oficiale comparabile privind copiii dispăruți – singurul raport la nivel european cu date de la autoritățile naționale este depășit și cuprinde date statistice de acum aproape 10 ani – Missing Children Europe colectează și analizează date de la liniile telefonice directe pentru copiii dispăruți și rețeaua de mediatori familiali transfrontalieri.

În 2020, în România, la linia telefonică 116000 pentru copii dispăruți au fost 42.662 de apeluri care au vizat 8.857 de cazuri (cu 17% mai mult decât în anul trecut). În peste 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților. Dormitul pe stradă, cerșitul și prostituarea sunt cele mai frecvente strategii, de risc maxim, pe care copiii fugari le au la îndemână pentru a supraviețui.