Două persoane din Tulcea au fost reținute pentru trafic de droguri de mare risc, în urma unor percheziții domiciliare în cadrul cărora au fost descoperite și ridicate 550 de grame de cocaină și 3 cântare de precizie.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea, începând cu luna februarie 2023, unul dintre bănuiți, prin intermediul celui de al doilea bănuit, ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Tulcea.
La data de 4 aprilie, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea, fiind descoperite și ridicate peste 550 de grame de cocaină și 3 cântare electronice de precizie.
Totodată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane.
Pe 5 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, cu propunere de arestare preventivă a bănuiților.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Discussion about this post