Percheziții DNA la sediul Administrației Fondului Imobiliar Constanța (fostul RAEDPP)

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au desfășurat în această dimineață o acțiune la sediul Administrației Fondului Imobiliar Constanța, fostul RAEDPP, de pe bulevardul Tomis, în legătură cu un dosar aflat în lucru privind atribuirea în mod ilegal a unor locuințe.

 „Trei percheziţii, două la sediile unor instituţii publice şi una la domiciliul unei persoane, sunt efectuate miercuri, în municipiul Constanţa, într-un dosar privind posibile fapte de corupţie legate de atribuirea unor locuinţe din patrimoniul oraşului”, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Constanţa.

Ilegalităţile în legătură cu atribuirea unor locuinţe din patrimoniul municipiului Constanţa ar fi fost înfăptuite în perioada 2019 – 2021.               

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuinţe din patrimoniul municipiului Constanţa. În cursul zilei de 12 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în trei locaţii situate pe raza municipiului Constanţa din care două sunt sedii ale unor instituţii publice, cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal