Desăvârșirea unității naționale la sfârșitul primului război mondial, în 1918, reprezintă un moment crucial în istoria românilor și deschide perspectiva vastă a modernizării. Istoriografia românească, mai veche și mai nouă, își verifică maturitatea și prin reflectarea adecvată a acestei realități. Sub titlul de mai sus, propunem analiza momentului dintr-un unghi care permite punerea în evidență a unor elemente de continuitate în politica românească, într-o perioadă care cuprinde sfârșitul războiului. Impresia, vizibilă de-a lungul procesului edificării păcii este amplificată de coincidența în timp cu începutul declinului Europei în lume. Fenomenul este vizibil în raport cu prezența Statelor Unite.
Așadar, analiza cuprinde referiri asupra Primului Război Mondial ca război total și a repercusiunilor acestuia asupra orașului Constanța. De reală importanță sunt documentele rezultate din operațiunea de asistare a României de către ARA în 1919. Corespondența ofițerilor americani din România cu Herbert Hoover și comandamentul lui de la Paris este utilă pentru reconstituirea situației la sfârșitul războiului și în perioada imediat următoare. Coroborarea acestor informații cu documentele românești oferă șansa unei conturări a unor permanente politici.
Un efort considerabil a trebuit făcut de către oficialitățile românești pentru a convinge marile puteri aliate la Conferința de pace de la Paris de necesitatea validării rezultatelor războiului purtat cu jertfe și multă suferință. Recunoașterea actului unirii pe plan internațional constituie un moment esențial în eforturile românilor de a înlătura orice dependență, fie și față de modelele culturale, de a se înscrie cu drepturi egale în familia națiunilor lumii și de a-și manifesta originalitatea pe toate planurile. Împrejurările impun ca obiectivul mai vechi al desăvârșirii unității statal-naționale să se poată împlini numai prin participarea României la primul război mondial, un război total. Înfometarea unei națiuni întregi devine posibilă. Aprovizionarea acestor națiuni se transformă într-o armă, un mijloc eficient de presiune.
Instrumentul operațiunii de înfometare este puterea navală. Metoda aplicată este aceea a blocadei economice.
Încercarea și eșecul construirii unei baze navale în perioada de referință 1919-1939 îți relevă deplin semnificațiile, dacă analizăm problema sub aspectul consolidării unității naționale românești după primul război mondial. Dacă înțelegem că trăsăturile specifice ale acestui efort de consolidare rezultă din nevoia de a-l realiza într-un context geopolitic mobil.
Problema construirii unui port militar este în primul rând a marinei militare – această armă este costisitoare pentru puterile mijlocii de tip european. Lipsa unui port militar se resimțise dureros încă din timpul celui de-al doilea război balcanic. În campania din 1913, crucișătorul Elisabeta și torpiloarele românești au trebuit să se refugieze tocmai pe brațul Măcinului. S-a resimțit, de asemenea, și în timpul primului război mondial și imediat după terminarea ostilităților, când s-a pus problema aprovizionării României ca țară calamitată de război. Presiunea necesității unei baze navale este reperabilă de-a lungul întregii perioade.
Alegerea locului bazei navale a prilejuit exprimarea mai multor puncte vedere în perioada 1924-1936. Aceste puncte de vedere prezintă convergență în privința funcțiilor bazei, funcții care trebuie apreciate din punct de vedere strategic și tehnic. Comandamentul superior al apărării țării, opina comandorul Eugen Roșca, va fixa regiunea cea mai sigură pentru baza navală, în funcție de alianțele militare existente și de diferitele ipoteze de război.
Din punct de vedere tehnic, baza navală trebuia să aibă capacitatea de a adăposti flota de război în sensul existenței disponibilităților pentru un ancoraj liniștit, o aprovizionare ușoară, o reparare rapidă a navelor, în sensul protejării împotriva atacurilor din largul mării și de pe uscat, a disponibilităților pentru părăsirea rapidă a bazei în caz de pericol, a disponibilităților de asigurare a comunicațiilor directe și sigure cu centrele din interiorul țării și a celorlalte puncte de sprijin de pe coastă.
Au fost discutate mai multe ipostaze de plasare a unei asemenea baze navale: Mangalia, Siut-Ghiol, Techirghiol, lacurile Razelm, cu deviațiile Sinoe și Babadag, Sulina, Lacul Tăbăcăria, Sfântul Gheorghe și Tașaul. Au fost analizate avantajele și dezavantajele fiecărui punct propus pentru construcția portului militar. Discuțiile purtate începând cu anul 1926 pun în evidență preocuparea ca baza navală să poată fi realizată repede, cu mijloace financiare cât mai modeste și cu dobândirea nu numai a capacității de a adăposti propria flotă, ci și aceea a primirii flotelor aliate.
Tot în 1930 se reia studiul asupra lacurilor susceptibile a fi transformate în bază navală. În 1932, Comandorul Ing. Năsturaș reia discuția asupra organizării unei baze navale la mare, atrage atenția asupra manierei folosirii argumentelor de ordin militar. La mare, acesta apreciază ca fiind utile două baze, una principală plasată în Lacul Razelm (regiunea lacurilor Tașaul, Siut-Ghiol, Constanța), și una secundară mobilă al cărui loc nu poate fi decât Sfântul Gheorghe cu înălțimile și pozițiunile tari din jurul Mahmudiei. Datorită dificultăților crizei economice, proiectul a eșuat, ca atâtea altele. Cu trecerea timpului, necesitatea unei baze navale presează în continuare. Drept soluție intermediară, se propune construcția unui bazin de radub (unul în care să poată fi reparate navele) chiar în portul Constanța, sau a a unui doc plutitor, ambele cu capacitate mare de ridicare (până la 14.000 tone).
În 1936, discuția asupra locului de plasare a bazai navale continuă. Ne propunem să insistăm și asupra expertizei tehnice a Lacului Tăbăcăriei, unde Marina Regală intenționa să realizeze baza navală destinată submarinelor. Lacul Tăbăcărie era situat tot la nord de Constanța. Comandantul Marinei Regale, viceamiralul I.Bălănescu, demonstra că până la construirea baza Tașaul, dificilă datorită situației financiare a țării, o soluție mai puțin costisitoare ar fi amenajarea ca port militar a Lacului Tăbăcărie. Costurile n-ar depăși suma de 450.000.000 lei, iar construcția ar dura 3 ani și ar trebui începută imediat.
La 9 august 1937, comandantul Marinei Regale, viceamiralul Ion Bălănescu, raporta ministrului Aerului și Marinei asupra „ voiajului de studii în Anglia”, efectuat în perioada 11 iulie-21 iulie 1937. La 13 iulie 1937, gazdele britanice organizau „ un dejun intim” la Union Club pentru viceamiralul I.Bălănescu. Dejunul era organizat de Sir Leopold Saville, „ inginerul care se ocupă de studiul bazei navale de la Tăbăcărie”. Mai participau și alte persoane interesate: Sir Alexander, „ un mare tehnician în lucrări de porturi”, generalul de rezervă Gibb ( firma Gibb și Partenerii), ministrul Plenipotențiar Costiescu-Ghyca și comandor Gh. Dumitrescu, atașat naval la Londra. La acest dejun, Sir Leopold Saville mai cerea șase foraje în mare și șase în Lacul Tăbăcărie. Impresia viceamiralului Bălănescu era că dificultățile financiare britanice nu favorizează rezolvarea imediată a proiectului. El se vedea nevoit să explice expertului în probleme portuare, Sir Alexander, că realizarea bazai de la Tăbăcărie este o parte dintr-un tot și nu anulează intenția realizării Bazai Tașaul care interesează în grad superior Marina Regală și economia națională pentru că aici urmează să se adăpostească unitățile mai mari ale flotei române și cele ale flotelor aliate.
Tot la acest dejun, viceamiralul Bălănescu afla de la ministrul Costiescu-Ghyca faptul că bancherul Stewart cere 10.000.000 lei pentru stingerea diferendului cu statul român. Numai prin achitarea acestei sume, opina el, nu-l vom mai avea contra noastră atunci când s-ar forma grupul capitaliștilor care vor trebuie să finanțeze Baza Tașaul și realizarea canalului Cernavodă-Constanța.
Așadar, preocuparea pentru construcția unei baze navale și, în general, pentru dotarea Marinei se justifică deopotrivă prin lungimea frontierei de apărare pe apă și prin poziția strategică.
Autor: prof.dr. Razvan-Raul Ivan, președintele Asociației Dobrogea Străbună
Discussion about this post