Vești bune pentru locuitorii comunei Cumpăna! Astăzi s-a semnat contractul Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, jud. Constanța – 7,2km, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea proiectului este de 12.964.264,45 lei fara TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 16 luni.
Potrivit Primăriei Cumpăna, executantul lucrărilor este SC ASFALT DOBROGEA SRL.
Iată străzile care fac obiectul proiectului:
Str. Semănătoarei, Brazdei (tronson 1+2), Trifoiului, Coliliei, Dafinului, Plopilor, Unirii, Zefirului, Brizei, Aleea Brizei, Prelungirea Tractorului, Prelungirea Soarelui, George Coșbuc, George Bacovia, Aleea Curcubeului, Mihai Viteazu, Dorului, Pescarușului, Pelicanului, Izvorului, Aleea Arcului, Arcului, Egretei, Nuferilor, Brotăcei, Traian, Petru Rareș, Prelungirea Florilor, Ghiocel, Aleea Ciocârliei, Habitat.
Cetățenii sunt rugați, în regim de urgenţă, să efectueze lucrările de racordare la utilităţi existente pe aceste străzi, respectiv:
- Branșarea la reţeaua de apa potabilă
- Racordare la reţeaua de canalizare
- Branșarea la reţeaua de gaze
După efectuarea investiției, nu se avizează lucrările de intervenţie in trama stradală, pe o perioada de 72 luni, conform garanției de execuție.
Discussion about this post