Timp de secole am folosit sticla pentru a depozita alimente, băuturi, produse chimice și cosmetice. A sosit, oare, momentul să găsim o alternativă mai durabilă? Este întrebarea jurnaliștilor de la BBC, care au făcut o analiză amănunțită a efectelor reciclării plasticului și sticlei asupra mediului înconjurător.
Datând din perioada 325-350 d.Hr., sticla de vin Speyer este considerată cea mai veche sticlă de vin din lume. În prezent, aceasta se află la Muzeul Vinului din orașul german Speyer, unde a fost redescoperită în 1867, iar o analiză a conținutului a arătat că sticla conține un lichid pe bază de etanol. Însă sticla de sticlă a rămas nedeschisă, iar recolta necunoscută. Orice potențial degustător de vin ar trebui să fie precaut – băuturile istorice conservate pot fi cel puțin înțepătoare.
Utilizarea pe scară largă a sticlei ca recipient de depozitare de-a lungul istoriei evidențiază rezistența și funcționalitatea acestui material. Sticla este un material util pentru orice, de la conservarea alimentelor până la transportul semnalelor care alimentează internetul. Sticla este atât de esențială pentru dezvoltarea umană, încât Organizația Națiunilor Unite a numit anul 2022 Anul internațional al sticlei pentru a celebra contribuția sa la dezvoltarea culturală și științifică.
Sticla a fost uneori menționată ca fiind un material care poate fi reciclat la infinit, fără ca asta să-i afecteze calitatea, puritatea sau durabilitatea. Sticla reciclată poate fi zdrobită în cioburi, care pot fi topite și utilizate pentru a produce mai multă sticlă. Sticla utilizată pentru ambalaje are o rată de reciclare ridicată, în comparație cu alte materiale. În Europa, rata medie de reciclare a sticlei este de 76%, față de 41% pentru ambalajele din plastic și 31% pentru ambalajele din lemn.
Atunci când sticla este lăsată în mediul natural, poluează mai puțin decât plasticul. Spre deosebire de plastic, care se descompune în microplastice care se pot infiltra în sol și în apă, sticla nu este toxică.
„Sticla este făcută în principal din siliciu, care este o substanță naturală”, spune Franziska Trautmann, cofondator al Glass Half Full, o companie cu sediul în New Orleans care reciclează sticla în nisip care poate fi folosit pentru refacerea coastelor și ajutor în caz de dezastre. Siliciul reprezintă 59% din scoarța terestră. Deoarece este un compus natural, nu există nicio îngrijorare cu privire la degradarea mediului.
Din acest motiv, sticla este adesea prezentată ca o alternativă mai durabilă decât plasticul.
Cu toate acestea, sticlele de sticlă au o amprentă ecologică mai mare decât plasticul și alte materiale pentru recipientele îmbuteliate, inclusiv cartoanele pentru băuturi și dozele de aluminiu. Extracția nisipului de siliciu poate provoca daune semnificative asupra mediului, de la deteriorarea terenurilor până la pierderea biodiversității. Încălcări ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor au fost constatate, de asemenea, în Shankargarh, India, care este cel mai mare furnizor de nisip de siliciu pentru industria sticlei din această țară. Unele studii au arătat, de asemenea, că expunerea îndelungată la praful de siliciu poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică, deoarece poate duce la silicoză acută, o boală pulmonară ireversibilă, pe termen lung, cauzată de inhalarea prafului de siliciu pe o perioadă lungă de timp. Silicoza poate apărea pentru prima dată sub forma unei tuse persistente sau a unei dificultăți de respirație și poate duce la insuficiență respiratorie.
Extracția de nisip pentru producția de sticlă poate, de asemenea, să fi contribuit la actuala penurie globală de nisip. Nisipul este a doua cea mai utilizată resursă din lume, după apă – oamenii folosesc în fiecare an aproximativ 50 de miliarde de tone de „agregate”, termenul din industrie pentru nisip și pietriș.
Utilizările sale variază de la regenerarea terenurilor până la microcipuri. Potrivit ONU, nisipul este folosit în prezent mai într-un ritm mai rapid decât poate fi refăcut.
Sticla are nevoie de temperaturi mai ridicate decât plasticul și aluminiul pentru a se topi și a se forma, spune Alice Brock, cercetător doctorand la Universitatea Southampton din Marea Britanie. Materiile prime pentru fabricarea sticlei virgine eliberează, de asemenea, gaze cu efect de seră în timpul procesului de topire, ceea ce se adaugă la amprenta sa asupra mediului. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei, industria containerelor și cea a sticlei plate emit peste 60 de megatone de CO2 pe an. Poate părea surprinzător, dar studiul lui Brock a constatat că sticlele din plastic sunt mai puțin dăunătoare pentru mediu decât cele din sticlă. Deși plasticul nu poate fi reciclat la nesfârșit, procesul de fabricare este mai puțin energointensiv, deoarece punctul de topire al plasticului este mai mic decât cel al sticlei.
Materiile prime pentru sticlă sunt topite împreună într-un cuptor la 1500C (2732F). Sticla topită este apoi scoasă din cuptor, modelată și turnată. Instalațiile de producție a sticlei adaugă adesea o parte de cioburi de sticlă reciclate în amestecul de materii prime. În general, o creștere cu 10% a cantității de deșeuri de sticlă în amestecul de topire a sticlei pentru recipiente poate reduce consumul de energie cu 2-3%. Acest lucru se datorează faptului că este nevoie de un punct de topire mai scăzut pentru a topi cioburile de sticlă în comparație cu materialele virgine utilizate pentru a produce sticlă. La rândul său, acest lucru reduce ușor emisiile de CO2 produse în timpul fabricării.
O problemă cheie a reciclării sticlei este că nu elimină procesul de refulare, care este partea cea mai mare consumatoare de energie din producția de sticlă. Acesta reprezintă 75% din consumul de energie în timpul producției. Chiar dacă recipientele din sticlă pot fi refolosite în medie de 12-20 de ori, sticla este adesea tratată ca fiind de unică folosință. Sticla de unică folosință aruncată la gropile de gunoi poate avea nevoie de până la un milion de ani pentru a se descompune. Ratele de reciclare a sticlei variază semnificativ pe glob. UE și Regatul Unit au o rată medie de reciclare de 74% și 76%, în timp ce în SUA rata medie a fost de 31,3% în 2018.
Discussion about this post