În noiembrie 2020 (da, da, acum aproape TREI ani), Ăl Bătrân, primarul primarilor, Verginel a numit în conducerea CT BUS un specialist în autobuze! Așa ar fi trebuit să fie, dar nu a fost așa. Chițăcel a numit în conducerea CT BUS un specialist în submarine! „Domnul respectiv îndeplinește criteriile pentru a fi numit în această funcție”, a declarat la acea vreme Vergil.
Cred ca era mai corect să declare că dl. Iorgu este un fost coleg de muncă al primarului. Cei doi au „muncit” împreună la Academia Navală, mai mulți ani. Despre faptul că România n-a mai avut un submarin funcțional din perioada interbelică nici nu mai are rost să comentăm.
Să nu credeți că a prins un mandat de 4 cu 2 luni. Nuuuu, de atunci tot acolo este.
Pe 20 martie 2023, Consiliul de Administrație al societății CT BUS – SA întrunit în ședință si a aprobat, cu unanimitate de voturi alegerea lui Dugăiașu Adrian-Dan în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CT BUS. Numirea a fost făcută pentru perioada 8 martie 2023 – 8 mai 2023.
De asemenea, Consiliul de Administrație a aprobat și împuternicirea președintelui Consiliului de Administrație să semneze în numele și pe seama CT BUS – SA hotărârile Consiliului de Administrație al societății, precum și alte documente de competență.
Hotărârile au fost publicate în Monitorul Oficial al României, în partea IV, 1764, în data de 19 aprilie 2023.
Pe data de 27 aprilie 2023, Consiliul Local Constanța a avut pe ordinea de zi și proiectul de hotărâre nr. 193/2023 privind numirea membrilor în Consiliul de administrație al societății CT BUS SA; Acesfa a fost ADOPTAT CU 24 DE VOTURI PENTRU.
iniţiator: primar Vergil Chițac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
Propunerile sunt: Dugăiașu Adrian Dan 21 de voturi pentru și unul împotrivă, Gorcea Adrian 21 de voturi pentru și unul împotrivă, Paraschiv Iorgu 20 de voturi pentru și unul împotrivă, Țuțuianu Petrică 21 de voturi pentru și unul împotrivă.
Vă mira numele domnului Iorgu? Pe noi nu, doar nu era să își lase Chițac prietenul la nevoie!
Ne bazam totuși pe domnul Gorgea Adrian să mai echilibreze lucrurile, altfel vom avea autobuze cu periscop ca să poată intra în submersie prin craterele din Constanța Altfel când plouă.
Discussion about this post