În urma cercetărilor desfășurate într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 24 de ani.
Tânărul este bănuit că ar fi condus un autoturism, pe D.J. 392, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Persoana în cauză a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere corespunzătoare.
Discussion about this post