Cheltuielile ridicate pentru încălzire, cauzate de ineficienţa clădirilor şi a sistemelor de încălzire/termoficare, reprezintă sursa principală de vulnerabilitate şi sărăcie energetică, şi, în acest sens, ar trebui alocate cu precădere fonduri pentru reabilitarea termoenergetică a locuinţelor, semnalează experţii din cadrul Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE).
„Sursa principală de vulnerabilitate şi sărăcie energetică o reprezintă cheltuielile ridicate pentru încălzire, cauzate de ineficienţa clădirilor şi a sistemelor de încălzire / termoficare. În acest sens, ar trebui alocate cu precădere fonduri pentru reabilitarea termoenergetică a locuinţelor, inclusiv a celor din mediul rural, cel mai expus riscului de sărăcie energetică în România”, se menţionează într-un comunicat al ORSE.
De asemenea, potrivit experţilor ORSE, consumatorii vulnerabili trebuie sprijiniţi să aibă acces la sisteme moderne de încălzire şi surse regenerabile de energie.
Aceste opinii cu privire la direcţionarea fondurilor europene în vederea combaterii sărăciei energetice au fost exprimate în nenumărate rânduri de experţii ORSE, în cadrul consultărilor şi apariţiilor publice la care aceştia au participat. De altfel, o parte dintre acestea se regăsesc în punctul de vedere formulat de Consiliul Economic şi Social (CES) cu privire la REPowerEU, subliniază comunicatul.
„Chiar dacă trecem printr-o perioadă de criză energetică ce aduce numeroase provocări legate de creşterea preţurilor, aceasta este şi un moment de oportunitate foarte mare, pentru că există fonduri europene care pot fi folosite pentru consumatorii vulnerabili şi tratarea sărăciei energetice. România nu trebuie să rateze acest tren, însă evaluările noastre arată că politicile naţionale de abordare a crizei energetice şi cele de tranziţie verde eşuează în a ţinti consumatorii vulnerabili”, a declarat Anca Sinea, vicepreşedinte al Asociaţiei Centrul pentru Studiul Democraţiei şi coordonatoarea ORSE.
„În momentul de faţă, niciunul dintre programele existente la noi nu prioritizează astfel de consumatori. Fondurile disponibile prin REPowerEU trebuie să pună consumatorul vulnerabil în centrul investiţiilor – fie că vorbim de consumatori casnici, fie de IMM-uri – şi să contribuie astfel la diminuarea sărăciei energetice”, a precizat Corina Murafa, expertă în politici energetice şi climatice.
Totodată, experţii mai menţionează că, în paralel cu diminuarea consumurilor prin creşterea performanţei energetice a clădirilor, trebuie implementate soluţii moderne de încălzire, precum pompe de căldură, sobe eficiente energetic, dar şi alte echipamente pentru producţie şi consum de energie regenerabilă: panouri solare termice pentru producerea apei calde, panouri fotovoltaice, soluţii de stocare etc. De asemenea, ar trebui încurajată soluţia alimentării anumitor tipuri de municipalităţi cu surse regenerabile de încălzire, spre exemplu pompele de căldură la nivel de cartier/ cvartal
Pentru evaluarea permanentă, reală şi completă a sărăciei energetice, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită schimbului de date între instituţii, coroborându-se datele legate de veniturile gospodăriei, consumurile şi starea energetică a locuinţei. În acest moment, fiecare instituţie urmăreşte culegerea de date în izolare faţă de celelalte instituţii ale statului.
„În prezent, aşa cum s-a văzut recent odată cu Ordonanţa Austerităţii, sistemul de plafonare – compensare nu poate acoperi, din perspectiva veniturilor bugetare limitate, toţi consumatorii din România. De aceea, este cu atât mai necesar să se identifice, după un cumul de criterii, care sunt consumatorii ce trebuie ajutaţi cu prioritate”, punctează experţii ORSE.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post