Minoră de 12 ani dată dispărută, găsită de un polițist aflat în timpul liber

Minora de 12 ani din comuna Valu lui Traian care a dispărut ieri, a fost găsită astăzi de un polițist constănțean. Copila se afla într-un tren, atunci când a fost zărită de Buzescu Adelin Alexandru, angajatul Ministerului Afacerilor Interne, care a convins-o să se întoarcă acasă.

Era în jur de ora 19:00 când comisarul de poliție Buzescu Adelin Alexandru, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Constanța, se deplasa cu trenul către București. Era în timpul liber.

La un moment dat, a primit, de la colegii săi, semnalmentele unei minore, de 12 ani, din comuna Valu lui Traian, care, în cursul zilei de 23 mai a.c., plecase voluntar de la domiciliu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, era dată în urmărire.

Instinctul de polițist și-a spus imediat cuvântul și comisarul de poliție Buzescu Adelin Alexandru a privit în jur. Și-a dat seama, imediat, că în vagonul în care se afla, era și minora pe care o căutau colegii lui. Semnalmentele corespundeau, la fel și obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta în momentul în care plecase de la domiciliu.

„Colegul nostru s-a apropiat de minoră și a convins-o că trebuie să se întoarcă acasă, unde o așteaptă, îngrijorată, familia. La scurt timp după aceea, copila a fost predată polițiștilor din Gara de Nord și încredințată familiei”, menționează IPJ Constanța.

Sursa foto: IPJ Constanța

Adelin este fiu de polițist și este unul dintre acei polițiști care nu-și fac meseria doar în timpul programului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal