A fost petrecere mare în curtea Direcției Generale Anticorupție, cu ocazia împlinirii a 18 ani de la înființarea instituției, iar reuniunea nu a rămas fără ecou, deși a fost cu porțile închise.
„După ce a mutat toate autospecialele peste drum, la o unitate militară, a întins zeci de metri de mese în parcare, cam cum fac unii cetățeni nunțile pe stradă și a dat drumul la paranghelie”, scrie Sindicatul Europol.
Carne de vânat, sarmale, mici și lăutari
Potrivit aceleiași surse, de la petrecere nu au lipsit preparatele din carne de vânat, sarmalele și micii, prosecco. De atmosfera s-ar fi ocupat lăutarii și Marcel Pavel, iar printre oaspeții de seama s-ar fi numărat inclusiv ministrul Lucian Bode. Paza extinsă ar fi fost asigurată de jandarmi, iar echipaje de la rutieră ar fi fost folosite pentru „însoțire”.
Din păcate însă, această ceremonie nu a fost pentru toată lumea, mai punctează Sindicatul Europol
„Angajaților DGA li s-a „ordonat” să nu iasă din birouri pe parcursul vizitei „preaînstelaților”. Chiar și pentru folosirea toaletelor de la etajul 1 și 2 a existat interdicție de acces pentru angajați, ca nu cumva să dea nas în nas cu invitații. Doar în partea a doua, la ceea ce a mai rămas din mâncare, au avut acces și angajații, care evident au refuzat”, mai scriu cei de la Sindicatul Europol. „Ceea ce este însă de-a dreptul halucinant, dincolo de organizarea de tip „Las Fierbinți” este mecanismul de „chetă” declanșat de conducerea DGA”, adaugă aceștia.
Se pare că fiecare șef mai mare sau mai mic ori polițist cu funcție de execuție ar fi fost nevoit să „doneze” 200 lei pentru „buna desfășurare a ceremoniei”.
Potrivit art. 43 lit. e) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului „Polițistului îi este interzis, în orice împrejurare: e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice”.
Discussion about this post