Vara asta ne servim singuri. Pe ospătari „i-a luat valul”!

Am făcut un experiment în Constanța și Mamaia Nord, la pomul estival lăudat. Am ales să intrăm în pielea clienților, fix în primul weekend de vară, ca să vedem dacă mai există pe litoralul nostru o specie trecută încă din 2022 în rândul celor aflate pe cale de dispariție, ospătarul. Fizic, l-am găsit, dar degeaba. Unii dintre cei ce se recomandă ca fiind chelneri nu au nicio treabă cu această meserie.

Înainte să trec la argumente pentru tot ce am susținut în introducerea articolului, vă spunem că nu-i includem pe toți în aceeași oală, însă în mod clar vorbim despre o majoritate fără calitate (profesională), din păcate.

Infiltrați printre clienții de șezlong și ospătari în bermude, luați de pe nu știu unde, am reușit să ne facem un tablou de opinie despre sistemul de servire în anul de grație 2023.

Mamaia Nord Năvodari

Suntem în Mamaia Nord Năvodari, pe una dintre cele mai frecventate plaje, aici unde niște turiști naiv de ambițioși încearcă să-i dea comanda unui ospătar. Acesta însă nu poate să-i ajute cu recomandări, pentru că habar nu are ce e în meniul beach-bar-ului la care lucrează. Ara doar o vagă idee că sunt băuturi alcoolice, cafele și sucuri în el.

Până la urmă, oamenii fac comanda și peste cam 30 de minute le vin băuturile. Una dintre fetele din grup a primit un frappe fără pai. Se uită la el, se gândește, caută soluții. Nu știe cu ce să-l bea. Băiatul de lângă ea pare că se uită după scobitori sau după un obiect asemănător cu care să învârtă în frappe-ul domnișoarei. Nu găsește, evident, nicio variantă.

Ce-i drept, situația asta pe mine nu mă deranjează foarte, pentru că sunt împotriva paielor.

Mai vine ospătarul pe la ei, se mai întoarce și abia a treia oară, când leșinaseră ultimele molecule de frișcă, aduce un pai.

Este momentul în care o altă persoană din grup comandă o votcă. Pe aceasta ospătarul o aduce ceva mai repede, dar în pahar de frappe, fără pai ce-i drept. Este prima oară când văd o votcă seacă aruncată într-un pahar mare din plastic, cu capac.

Mergem și în Constanța. Petrecere mare într-o locație renumită, unde clientela rămâne uimită de stilul unei ospătărițe. Aceasta trece pe nota de plată a unor tineri o sticlă de rom, în loc de una de vin. E diferență și de alcool și de bani, să știți.

La final, clienții mai stau încă jumătate de oră cu ea, ca să le scoată încă odată nota, de data asta cea corectă.

Pe lângă aceste exemple, din primul weekend al verii mai adaug o experiență personală din vremuri relativ recente. Merg să iau două pizza la pachet, de undeva din Constanța. Plătesc comanda și dau și bacșiș de 10 lei așa, doar ca să-i fac ziua mai frumoasă ospătăriței care a marcat comanda. Ea nu a făcut niciun efort, a fost doar plăcerea mea. Când dau să iau cele două pizza, mă mai pune odată să plătesc. Nu pentru că voia să mă țepuiască, ci pentru că mintea ei nu era acolo. Sigur nu ura ce face, pentru că ura implică sentimente și ea avea zero emoții pentru meseria ei de-o vară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal