După munte… și răsplată. Când grămezile de moloz care „împodobesc” urbea de la malul mării ajung până la 3 metri înălțime, încep să curgă și sancțiunile. De exemplu, cele două societăți care realizează lucrări în zona CET pentru Primăria Municipiului Constanța, în cadrul proiectului „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța” au fost amendate de Garda de Mediu Constanța.
Fiecare are de plătit 60.000 lei, anunță inspectorii de mediu.
În incinta organizării de șantier, pe o suprafață de aproximativ 5.600 de mp, muncitorii au depozitat pământ, moloz cu bucăți de asfalt din lucrări de decopertare a străzilor și trotuarelor, formandu-se un grămezi de până la 3 metri înălțime.
„Cantitatea estimată este de cca. 11.000 tone, deșeurile fiind depozitate până în apropierea gardului șantierului, sufocând și arborii existenți pe amplasament”, a precizat Garda de Mediu Constanța.



Pe lângă sancțiuni, au fost stabilite și măsuri cu termene de rezolvare a problemelor constatate.





