Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege prin care reglementează modul în care persoanele fizice (prestatori casnici) pot desfășura activități casnice în beneficiul altor persoane fizice (beneficiari casnici) și remunerarea acestora în tichete de activități casnice.
Valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice este de 15 lei, iar numărul de tichete pe care îl va primi prestatorul casnic este cel negociat cu beneficiarul casnic, anterior începerii activităţii.
Măsurile sunt stipulate într-un proiect de lege inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care stabilește în plus că de aceste tichete de activități casnice pot beneficia și angajații, sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.
Prin utilizarea acestui sistem inovator de plată a activităţii desfășurate în gospodării se acordă posibilitatea prestatorului casnic de a fi asigurat în sistemul de asigurări sociale, baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale fiind de 50% din valoarea tichetului.
Plata contribuției de asigurări sociale conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, iar pentru a dobândi calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate prestatorul casnic are posibilitatea de a se asigura opțional.
Actul normativ mai stabilește că și angajatorii pot acorda angajaților lor, pe lângă salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice sub formă de primă sau bonus, suportând valoarea nominală a acestora. Pentru aceste tichete de activităţi casnice, angajații care au calitatea de beneficiari casnici datorează impozit pe venit şi nu datorează contribuții de asigurări sociale obligatorii.
Pot fi prestatori casnici inclusiv șomerii indemnizați şi neindemnizaţi şi beneficiarii de venit minim garantat, fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizație de șomaj sau la venitul minim garantat. Totodată, ei vor beneficia în continuare de serviciile şi măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de ANOFM.
Proiectul de lege face parte din Componenta 13 –Reforme Sociale a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reforma: ”Introducerea tichetelor de muncă și formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici”, respectiv „Operaționalizarea introducerii tichetelor de muncă în domeniul lucrătorilor casnici” şi are un buget‚ alocat pentru această investiție prin Planul Național pentru Reformă și Reziliență de 4.538.000 euro (fără TVA). Până la sfârșitul trimestrului I din 2026 se preconizează că în evidențele ANOFM vor fi înregistrați 30.000 de beneficiari casnici și 60.000 de prestatori casnici.
Proiectul de act normativ aprobat de Guvern urmărește combaterea muncii nedeclarate în domeniul activităților casnice, creșterea ocupării în rândul persoanelor cu nivel de calificare redus, scăderea numărului de șomeri, îmbunătățirea ratei de participare a forţei de muncă feminine pe piaţa muncii și sporirea nivelului de protecție socială.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbatere parlamentară.
Discussion about this post