Litoralul românesc îşi pierde falezele încet, dar sigur! Marea a măcinat atât de mult malul, încât sapă sub structura de rezistenţă. Faleza din Costinești, până în dreptul epavei, stă să se prăbușească și numai un miracol a făcut ca până azi niciun turist să nu fie rănit. Plaja din zonă a fost închisă publicului, pe o porțiune de câteva sute de metri, iar acum, inginerii de la Apele Române încearcă să găsească alte soluţii. Deocamdată însă pericolul rămâne iar administrația locală nu poate interveni pentru că falezele se află în administrarea Apelor Române.
De ani de zile, faleza din Costineşti reprezintă un pericol pentru localnici și turiști. Autorităţile au amplasat în urmă cu trei ani, piloni de fier ca să protejeze malul. Între timp, aceştia au început să se prăbuşească pe nisip, iar marea aproape că-i înghite cu totul.
„Așa cum vedem, autoritățile sunt depășite de situația aceasta. Noi am sesizat, am adus la cunostință situația aceasta, care este un real pericol pentru turiștii care se avântă în zonă„, susține Mugurel Călin, consilier local în Costinești.
Potrivit fostului director al ABDL, Bogdan Bola, actual deputat, ultimele lucrări au fost în 2012 și erau provizorii. Situația s-a degradat în iarna lui 2018 din cauza fenomenelor extreme, când au fost alunecări de teren. Deși atunci administrația a transmis către guvern rapoarte cu starea dezastruaoasă a falezei și au cerut finanțare, ministerul de finanțe a refuzat, susținând că lucrarea nu ar fi o urgență.
Nici măcar petecul de nisip pe care turiştii făceau plajă, vara trecută, nu mai există. Iar o terasă situată chiar pe faleză s-a dărâmat, după ce marea a spălat nisipul de la baza peretelui de beton.
„Ar trebui avut grijă mai ales că sunt oameni care vin la plajă. Să fie mai atenți cei care se ocupă de acest aspect iar oamenii să fie mai protejați”, susține un turist aflat în vacanță la Costinești.
Apele Române „Dobrogea-Litoral” a realizat, în urmă cu cinci ani, un studiu din care rezultă că o bună parte din faleză se află într-o stare critică, existând pericolul real ca planşeele de beton, care au rol de susţinere, să se disloce şi să se prăbuşească.
Doar că faleza va intra într-un proces de reabilitare odată cu demararea procedurii de înnisipare a plajei. La ultima licitație organizată de Apele Române, niciuna din firmele care s-au înscris nu au respectat cerințele din caietul de sarcini, așa că acum licitația va fi reluată.
„Pentru ca nimeni nu a reactualizat prețurile și erau pe niște prețuri din 2018, cele trei firme înscrise la licitație, s-au retras”, susține Dumitru Jeanu, primarul din Costinești.
Licitaţia va fi reluată, dar toate aceste amânări şi proceduri fac ca, în acest sezon estival, gardurile să reprezinte singura intervenţie a statului român pentru evitarea unor accidente.
„Sperăm că-n două luni maximum să încheiem procedura de licitație. După adjudecarea câștigatorului se va face proiectarea. Speram ca-n luna martie 2024 s-avem proiectul după care vom începe execuția”, precizează Hristu Uzun, director Apele Române – Dobrogea Litoral.
Planurile pentru Costinești sunt ca plajele să fie lăţite cu segmente între 70 şi 150 de metri. De asemenea, se vor amenaja şapte diguri de piatră pentru reţinerea sedimentelor.








