După ce a câștigat titlul național cu Farul, mijlocașul echipei pregătite de Gheorghe Hagi, tânărul Adrian Mazilu este la un pas de a prinde un contract în Peninsulă.
Nu mai puțin de trei echipe din Italia și-l doresc pe jucătorul Farului.
Cu 6 goluri reușite în 19 apariții, atacantul a atras atenția cluburilor din străinătate, care au venit să îl vadă la lucru.
Aflat în lotul României Under 21 pentru Campionatul European, Mazilu a început ca rezervă meciul pierdut împotriva Spaniei și a fost introdus de selecționerul Emil Săndoi în minutul 72 în locul coechipierului său, Louis Munteanu.
La partidă au asistat și scouterii de la AS Roma, Fiorentina și Bologna, cluburi din Seria A care îl monitorizează pe jucătorul în vârstă de 17 ani, conform Playsport.
Dacă va fi transferat, campioana României ar putea obține nu mai puțin de 7 milioane de euro.
Discussion about this post