Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Ziua Drapelului, subliniind că acesta este un simbol al naţiunii, iar sub culorile sale românii îşi afirmă identitatea şi le spun celorlalţi cine sunt.
„Drapelul României este Simbolul naţiunii noastre, drapelul României este conştiinţa noastră ca ţară, ca popor, ca istorie. Sub culorile sale ne afirmăm identitatea noastră. Sub culorile sale au luptat eroii noştri care ne-au apărat ţara şi demnitatea. Sub culorile sale s-a înfăptuit Marea Unire. Şi tot sub culorile drapelului nostru se cântă imnul naţional în competiţiile sportive internaţionale. În fapt, prin aceste trei culori le spunem celorlalţi cine suntem noi”, a precizat Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
„Să fim deci mândri cu drapelul nostru, oriunde ne-am afla!” şi-a încheiat premierul mesajul.
Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată în fiecare an la 26 iunie.
Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.
În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post