România e mereu surprinzătoare, iar CFR nu pare să își dorească altceva decât să joace cartea “de pe vremuri”. Un tren Interregio a mers în șuturi și a făcut până la Constanța peste 3 ore și jumătate. Poate din solidaritate cu cei care merg cu mașina și așteaptă în zona stației de taxare, din cauza lucrărilor?
Primul hop. Trenul încremenește pentru 30 de minute între stații. “Așteptăm să vină cu foaia”, a fost explicația doamnei controlor, la rândul ei exasperată de – deloc primul – incident de acest fel. Când colo… cu foaia în pas săltat prin iarbă venea un alt controlor, să dea hârtia bună, cu semnătură, să poată pleca garnitura. Văzută prin fereastra vagonului, scena pare desprinsă din filmele romanești de altădată.
Pleacă trenul, lumea aproape că aplaudă ca în avion, la aterizare. Merge 10 minute, apoi se aude o frână înecată și râma de fier se oprește din nou – ați ghicit – tot în câmp.
Bietul nene cu chipiu roșu se pare că trebuie să alerge din nou la locomotivă, cu hârtia de căpătai. “Vine pe jos?” – s-a auzit cineva. “Pai n-are cu ce”, raspunde altcineva, aflat mai aproape de principala sursă de informare, care avea o ureche la un naș, alta spre ușă, să afle ce se întâmplă și jos.
“Să-l luăm cu noi în tren, în caz că trebuie să mai completeze foaia, să pornim!”, a zis cineva.
“Sau… Dați-i un cal! Să i se dea un cal!”, se aude un glas, dublat apoi de un murmur aprobator.

România. Anul 2023. Trenul are, în final, UN CAL putere… Badea Cârțan de la CFR n-a venit călare, ci tot în pas grăbit, săltat, prin miriște… Și n-a fost ultima oprire neprogramata a garniturii cu dezamăgiți…





