Accidentele se țin lanț duminica aceasta în județul Constanța. Un alt accident rutier a avut loc în urmă cu doar câteva minute pe autostrada A4, după podul de la Cumpăna, pe sensul de mers spre Agigea. În urma incidentului, mai multe persoane au rămas încarcerate, informează ISU „Dobrogea”.
Potrivit primelor informații, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
Intervin pompieri de la Detașamentul Palas cu o autospecială ASAS și două echipaje SMURD, iar de la Detașamentul Fripis, intervin pompieri cu o autospecială de descarcerare și elicopterul SMURD.
UPDATE
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 30 de ani, ar fi condus un autoturism și, pe fondul exploziei unei anvelope, ar fi pierdut controlul acestuia și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier, conducătorul auto a fost grav rănit, fiind preluat de elicopterul SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, informează Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Totodată, a fost ușor rănită și o femeie, de 30 de ani, pasageră în autoturism.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Discussion about this post