Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, până pe 14 iulie, au fost emise coduri roşu şi portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Zagreb, Karlovac, Gospic, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik.
Autorităţile croate recomandă evitarea expunerii directe la soare şi o hidratare corespunzătoare şi avertizează cu privire la posibilitatea apariţiei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, precum şi riscul izbucnirii unor incendii de vegetaţie.
MAE reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei pot apela numărul european unic de urgenţă 112.
Discussion about this post