Donald Trump a scris pe rețeaua sa de socializare că a primit duminică o scrisoare de la procurorul care se ocupă de cazul său. Prin acest document, fostul președinte al SUA ar fi fost informat că este suspectul principal în cazul revoltei de la Capitoliu și a încercării de a răsturna rezultatul alegerilor.
„Procurorul nebun Jack Smith a trimis o scrisoare (duminică seara!) în care afirmă că sunt vizat de investigație și îmi dă un termen foarte scurt de 4 zile pentru a mă prezenta la Marele Juriu. Acest demers înseamnă aproape întotdeauna o arestare și o punere sub acuzare”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare.
Scrisoarea este cel mai clar semn de până acum că procurorul Jack Smith este aproape de a cere punerea sub acuzare pentru rolul lui Trump în efortul de a perturba transferul de putere din 6 ianuarie 2021, când Capitoliul a fost luat cu asalt de susținătorii fostului președinte, scrie Politico.
Chiar dacă infracțiunile specifice de care ar putea fi acuzat Trump nu sunt clare, echipa procurorului special ar fi avut în vedere acțiunile lui Trump în zilele premergătoare datei de 6 ianuarie și în ziua respectivă – inclusiv presiunile exercitate asupra vicepreședintelui său, Mike Pence, de a bloca certificarea victoriei electorale a lui Joe Biden.
Anchetatorii au examinat și numeroasele afirmații false ale lui Trump din timpul campaniei electorale, potrivit cărora alegerile ar fi fost fraudate încă dinaintea votului.
Discussion about this post