Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică – cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă astăzi până la ora 21:00.
Potrivit meteorologilor, va fi instabilitate atmosferică local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și pe alocuri de peste 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a țării.
De asemenea, ANM a emis și o a doua atenționare meteorologică – cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în intervalul 31 iulie, ora 21:00 – 01 august, ora 03:00.
Va fi instabilitate atmosferică în Dobrogea ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și pe alocuri de peste 30…40 l/mp.
Discussion about this post