Rompetrol Rafinare, operator al Petromidia, a anunțat la Bursa de la București că în cursul nopții s-a confruntat cu un atac cibernetic complex. Activitatea benzinăriilor și cea operațională NU au fost afectate.
În acest mod, cea mai importantă rafinărie a României a fost atacată cibernetic:
„Suntem în permanentă legătură cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi împreună depunem toate eforturile pentru rezolvarea situaţiei”, a transmis Rompetrol pe pagina sa de Facebook.
Pentru protejarea datelor, compania a sistat temporar funcţionarea site-urilor şi a serviciului propriu de carduri, atât pentru flote, cât şi pentru persoanele fizice.
Activitatea benzinăriilor nu a fost afectată de acest atac, mai spun surse citate de presă, clienţii având la dispoziţie opţiunea plăţii în numerar sau prin card bancar. Nici activitatea operaţională a rafinăriei Petromidia nu a fost afectată.
Discussion about this post