Furtunile puternice care au afectat miercuri seara vestul şi centrul Germaniei au provocat perturbări majore ale traficului aerian în Frankfurt. În total, au fost anulate 90 de zboruri. 34 de avioane nu au reuşit să decoleze înainte de miezul nopţii.
„Furtunile puternice din regiunea Rin şi Main din Frankfurt au condus la întârzieri şi anulări ale zborurilor. Douăzeci şi trei de avioane au trebuit deviate spre alte aeroporturi”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al unuia dintre cele mai mari aeroporturi din Europa.
Pasagerii care nu au putut pleca au petrecut noaptea în aeroport, la hotel sau în cele câteva sute de paturi de campanie amenajate în acest scop.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post